Kitul de urgenta pe care trebuie sa-l ai in casa in caz de cutremur sau alt dezastru

Ce faci in cazul producerii unui cutremur major? Dar in cazul producerii altui dezastru natural? Chiar daca nu stii cand si daca te vei confrunta cu o situatie de aceasta natura e bine sa te asiguri ca ai in casa un kit de urgenta menit sa te ajute sa infrunti mai usor astfel de momente critice.


Kiturile de urgenta sunt utile intr-o multime de situatii, atat in cazul producerii unor dezastre si calamitati naturale, cat si in cazul incendiilor sau a altor stari de urgenta. Oricine trebuie sa aiba o geanta, un bagaj pregatit sa fie insfacat in ultima clipa inainte de a parasi casa, astfel incat sa se poata refugia cat mai rapid intr-un loc sigur. Iata ce ar trebui sa contina un astfel de kit:

Geanta propriu-zisa

Pentru organizarea unui kit de supravietuire trebuie sa incepi cu gasirea unei genti potrivite, suficient de incapatoare si usor de manevrat in cazul in care va trebui sa parasesti cat mai rapid casa. De asemenea, geanta respectiva trebuie sa fie confectionata dintr-un material usor si rezistent la umezeala.

Daca nu ai deja prin casa un rucsac care sa corespunda descrierii de mai sus, iti recomand sa cumperi unul, sa-l umpli cu obiectele si lucrurile necesare si sa-l lasi intr-un loc la indemana, in apropierea usii de iesire din casa. Desi iti doresc sa nu fie nevoie sa folosesti vreodata acest kit de urgenta, te asigur ca e mai bine sa-l ai pregatit in orice clipa.

Acte de identitate

Indiferent de natura si gravitatea dezastrului care te va pune pe fuga – si speram sa nu fie cazul vreodata – este bine sa te asiguri ca ai mereu la indemana actele personale. Aduna intr-un plic incapator toate certificatele de nastere ale membrilor familiei tale, cartile de identitate, pasapoartele, certificatul de casatorie (daca este cazul) si alte acte importante. In acest fel nu vei fi nevoit sa le refaci dupa ce lucrurile vor reveni la normal.

Nu este nevoie sa pastrezi plicul cu documente in kitul de urgenta, ci intr-un loc sigur, la indemana, in apropierea locului in care se afla geanta cu toate cele necesare unui moment critic, asa incat sa poti ajunge cu usurinta la el.

Trusa medicala de prim ajutor

Din kitul de urgenta nu trebuie sa lipseasca si o trusa medicala care sa contina spirt, rivanol, iod, antibiotice, comprese sterile, comprese elastice, pansamente, leucoplast, vata, garou elastic, o foarfeca, servetele antiseptice, pastile pentru calmarea durerilor, antidiareice, antiinflamatoare etc. Daca tu sau un alt membru al familiei tale sufera de vreo afectiune cronica si are nevoie de un tratament special, nu uita sa incluzi in trusa medicala de prim ajutor si medicamentele folosite in cadrul acestui tratament. Pentru a te asigura ca toate medicamentele din trusa sunt in termen in momentul producerii unui dezastru, verifica periodic valabilitatea lor si inlocuieste lotul cu medicamente vechi cu unul nou.

Lanterna si alte obiecte utile

In situatiile de criza lipsa luminii este o problema des intalnita. De aceea este important sa incluzi in kitul de urgenta cel putin o lanterna mica si performanta si cel putin un set de baterii. In plus, din kit nu ar trebui sa lipseasca un cutit mic, un briceag sau o unealta multitool care contine si cutit, si foarfeca, si surubelnita si multe alte unele miniaturale utile in situatii neprevazute, o bricheta, niste cuburi de spirt solid, niste sfoara, banda adeziva, o busola, o oglinda de semnalizare, un fluier puternic pentru semnalizare.

In plus, ar fi bine sa incluzi in kitul de urgenta si cate o masca de tip N95 pentru fiecare membru al familiei tale. Acestea sunt utile in special in cazul incendiilor majore, cand aerul devine irespirabil.

Telefonul mobil

In situatiile critice posibilitatea de a lua legatura cu prietenii si familia este esentiala. Prin urmare, desi nu il vei include in kitul de urgenta, trebuie sa-ti pregatesti telefonul pentru situatii iesite din comun, cum sunt cutremurele si alte dezastre naturale. In acest scop e bine sa te asiguri ca ai deja in agenda numerele de telefon esentiale, cele ale unitatilor de urgenta din zona. De asemenea, daca ai un telefon de ultima generatie, fa-ti timp sa descarci si cel ptin o harta detaliata a zonei. E bine sa ai una la indemana.

Iar pentru a te asigura ca bateria telefonului te va tine cat mai mult timp, doteaza-ti kitul de rezerva si cu o baterie de rezerva, cunoscuta si sub denumirile de baterie externa sau power-bank. N-ar strica sa ai la indemana si un incarcator, poate gasesti un loc in care sa-ti reincarci bateria.

Apa si hrana

Mancarea si apa potabila sunt esentiale pentru supravietuire, insa acestea ocupa foarte mult loc si cantaresc destul de mult, mai ales daca vorbim despre provizii pentru o familie formata din cel putin 4 membri. Daca ne gandim la o situatia care te va obliga sa ramai la adapostul propriei locuinte e bine sa-ti faci un stoc de alimente neperisabile, cu termen de valabilitate mare si care nu necesita preparare termica si cu suficienta apa potabila imbuteliata. Gandeste-te la sticksuri, biscuiti, conserve, borcane cu muraturi etc.

Daca e sa luam in calcul scenariul in care vei fi obligat sa-ti parasesti casa in graba, asigura-te ca in kitul de urgenta vei avea pregatite pachete cu hrana uscata si alimente dulci, care cresc aportul de energie (biscuiti, alune, batoane energizante etc) si cel putin 2 litri de apa de persoana care vor trebui consumati extrem de cumpatat pana la instalarea linistii. In mod clar aceste rezerve nu te vor tine prea mult timp, insa ideea este sa te poti mentine pe linia de plutire vreme de 2-3 zile, cat poate dura perioada critica.

Citeste si Casa ta e pregatita de un eventual cutremur? Iata 10 verificari si masuri obligatorii

Sursa foto: TheRedGuideToRecovery


1 comentariu la “Kitul de urgenta pe care trebuie sa-l ai in casa in caz de cutremur sau alt dezastru”

  1. Buna ziua!
    Bună intenția cu articolul dar din punctul meu de vedere trebuie să ținem cont de:
    – nefuncționarea telefoniei mobile pe o perioada de cel putin 3 zile. Argumente: indisponibilitatea infrastructurii rutiere, indisponibilitatea personalului calificat (chiar salvatorii/ echipe tehnice pot fi cei care sunt în pericol), lipsa curentului electric şi altele. Realitatea este mai dură decât la exercițiile desfăşurate. Eu aş vedea existența unui radio portabil şi urmărirea unor frecvențe stabilite anterior numai pentru asemenea situații.
    – părăsirea locuinței (cel putin a apartamentelor aflate la etajele superioare) este foarte dificilă şi orice kg în plus limiteaza foarte mult libertatea de miscare. 2 litri apa/ persoană şi mâncarea aferentă va fi foarte greu de manipulat, vorbim de o familie 4 peroane 2 adulți si 2 copii. Acestea sunt bune pentru cei care stau la casă.
    Dacă se întâmplă să ne păstrăm calmul, să ne evaluăm starea şi locuința.
    Cu stimă şi respect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.