Categories
Amenajari si decoratiuni interioare

Modele de paturi cu spatii de depozitare pentru dormitoare mici

Cand ai dormitorul suficient de spatios poti alege orice pat iti place, insa daca ai un dormitor mic e indicat sa-ti indrepti atentia spre paturile prevazute cu spatii de depozitare. Pe vremuri, in multe dintre apartamentele romanilor puteau fi intalnite paturile cu recamier, compuse dintr-un spatiu de dormit, o lada si o biblioteca cu fronturi glisante din sticla.


Nu-ti propun sa readuci la viata vechiul pat cu recamier din casa bunicilor sau parintilor tai, dar daca ai un dormitor mic si nu dispui de suficiente spatii de depozitare, iti recomand sa iei in considerare cumpararea sau proiectarea la comanda a unui pat cu sertare, lada sau cu diverse polite si dulapuri utile si practice. Am selectat pentru tine mai multe modele de astfel de paturi, ca sa-ti fie mai usor sa alegi modelul potrivit dormitorului tau.

Paturile cu lada de depozitare

Unul dintre paturile care ofera cea mai mare capacitate de depozitare sunt cele prevazute cu o lada integrata sub saltea. Practic, lada are suprafata egala cu cea a saltelei, ceea ce o face extrem de incapatoare. Accesul la spatiul de depozitare de sub aria de dormit se face prin ridicarea saltelei – o miscare usoara care se datoreaza mecanismului din dotarea paturilor de acest gen.

Acest model de pat este ideal in amenajarea dormitoarelor mici de apartament, care nu-ti permite sa proiectezi un dulap pe masura nevoilor tale de depozitare. Spre deosebire de modelele prevazute cu sertare, care necesita spatiu pentru glisarea sertarelor, paturile cu lada de depozitare sub saltea nu au nevoie de niciun milimetru in plus pentru accesarea obiectelor ascunse sub salteaua patului.

Patul cu sertare dedesubt

Paturile din aceasta categorie pot fi impartite in doua sectiuni: cele cu sertare accesibile din lateralele patului si cele prevazute cu sertare integrate la picioarele patului. Dupa cum iti poti da seama, cele cu sertare ce gliseaza din laterale necesita spatiu de manevra in lateralele paturilor, in timp ce cele cu sertare integrate la picioarele patului, au nevoie de spatiu in acea zona a camerei. Asadar, alegerea modelului potrivit pentru un dormitor mic trebuie sa se faca in functie de forma acestuia (daca este mai mult lat sau mai degraba lung) si de spatiul disponibil in imediata apropiere a patului.

Iti recomand sa citesti si: Ai nevoie de un pat nou in dormitor? Afla cum alegi modelul ideal.

Paturile cu sertare sunt potrivite nu numai pentru dormitoarele matrimoniale mici, ci si pentru camerele copiilor si adolescentilor. Mai mult chiar, un copil va aprecia mai mult decat iti poti imagina un pat situat pe o platforma inalta in structura careia sunt integrate mai multe sertare si chiar dulapuri in care pot fi depozitate o multime de lucruri.

Etajere si spatii de depozitare in structura patului

Daca nu duci lipsa de spatii de depozitare pentru haine si obiecte personale, ci mai degraba cauti o solutie de integrare a unei colectii de carti in micul dormitor al locuintei tale, iti propun sa iei in considerare modelele de paturi prevazute cu etajere si polite de depozitare. Daca nu gasesti un astfel de model de-a gata in magazinele de mobila, solicita ajutorul unei firme specializate in proiectarea si producerea mobilierului la comanda. Cat despre model, te poti inspira din imaginile de mai jos, unde vei gasi cateva idei de paturi matrimoniale cu biblioteci integrate in diverse portiuni ale patului: in baza acestuia, de jur imprejur, in locul tabliei de la capul patului sau intr-o laterala a lui. Vizionare placuta!

Citeste si: Solutii de depozitare pentru dormitoare mici.

Sursa foto: FresHome

2 răspunsuri la “Modele de paturi cu spatii de depozitare pentru dormitoare mici”

Imi plac foarte mult aceste paturi. Stiti cumva pana la ce inaltime se poate ajunge? 80-90cm? Ma refer aici de la podea la marginea de sus a saltelei.

Buna, Vali!

Patul poate avea orice inaltime doresti, pentru un model mai inalt putand fi construite trepte de acces. Desigur ca si riscul acidentarii poate creste direct proportional cu inaltimea patului (inaltimea la care este situata salteaua), insa exista si variante prevazute cu spatii de depozitare dedesubt care confera mai multa siguranta. Poti afla despre acestea de aici: https://www.casadex.ro/2015/02/castiga-spatiu-in-casa-cu-ajutorul-platformelor-inaltate-idei/

Sa nu uitam totusi ca bunicii si strabunicii nostri dormeau sau isi culcau copiii adesea sus, pe patul de pe soba si nu cred ca-si puneau problema inaltimii 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *