Sa contractez designer de interior pentru amenajare apartament?

Buna seara. As dori un sfat legat de contractarea unui designer de interior pentru renovarea / amenajarea unui apartament? Din cate am mai citit tarifele acestora sunt destul de ridicate. Ar merita efortul financiar?

Din lucrarile pe care le-am vazut la unii designeri pe internet, amenajarea spatiilor respective arata foarte bine. Intentionez sa renovez apartamentul si m-am gandit sa iau legatura cu un designer de interior dar sunt confuza, as vrea sa aflu parerea voastra despre acest lucru. Multumesc.

Intrebare de la Ana, pe adresa redactiei: Sa contractez designer de interior pentru amenajare apartament?


17 comentarii la “Sa contractez designer de interior pentru amenajare apartament?”

  1. Un designer de interior poate veni cu ideea schimbarii mobilei, obiectelor de decor, perdele etc. Acum dupa cum bine stiti orice obiect de decor pus pe pereti este predispus la praf si dumneavoastra le veti curata. Daca aveti o persoana care se ocupa de curatenia casei da se merita, altfel as prefera ca timpul in plus sa il petreceti la un film, in oras, la o terasa, la munte etc. Daca va hotarati sa mergeti pe mana designerului de interior este bine sa aveti in vedere si lucrurile de mai sus. Preturile lor nu sunt mari, sunt corecte pentru ca investitia in designer interior nu este mica si ochiul format cu greu se gaseste.
    Voi stiti ce mobila aveti, daca doriti sa o schimbati sau nu.

  2. Buna, Ana!

    In opinia mea, daca doresti sa te asiguri ca vei obtine o amenajare reusita si functionala a apartamentului tau ajutorul unui designer este binevenit. Un specialist in amenajarile interioare cu experienta (poti solicita portofoliile designerilor inainte de a bate palma cu cineva anume) stie sa creeze decorul ideal pentru fiecare beneficiar in parte. Sunt de acord ca onorariile acestora nu sunt de neglijat, insa cred ca sunt justificate. In fond, rezultatul muncii unui designer presupune obtinerea echilibrului perfect intra latura estetica si cea functionala a unui interior, presupune creativitate si ingeniozitate. Oricine iti poate face o sugestie in ce priveste asezarea unei canapele in living, insa un specialist iti poate propune cea mai buna varianta in raport cu suprafata spatiului, cu stilul de viata al locatarilor, cu dimensiunea si cantitatea celorlalte piese de mobilier. In plus, iti poate oferi solutii decorative la care poate nici nu te gandesti sau despre care nu ai auzit pana acum, te poate invata ce mobila e bine sa alegi, ce culori ar trebui sa folosesti, ce finisaje arata mai bine impreuna si cum le poti imbina si multe altele. Multi dintre acesti specialisti au ani de studiu si experienta in spate, asa ca e firesc sa fie platiti pentru ceea ce fac.

    Pe scurt raspunsul meu este ca da, merita sa angajezi un designer pentru crearea unui concept de amenajare a apartamentului. Te scuteste de stresul alegerilor si de multa, foarte multa alergatura, oferindu-ti solutii care merita toti banii. Insa daca bugetul nu te ajuta in acest sens poti incerca sa-l amenajezi fara ajutor, dar pentru a face asta trebuie sa studiezi multe proiecte de amenajare, ca sa afli ce stil de amenajare iti place, ce culori ti-ai dori sa folosesti etc.

    La final mai spun doar atat: noi te vom ajuta cu sfaturi si idei de amenajare in masura timpului disponibil:)

  3. Multumesc mult Victoria pt sfatul tau, am sa tin cont de el. Ai putea sa mi spui, pe designer trebuie sa-l chem inainte de a a-l chema echipa de mesteri care se ocupa de renovarea propriu zisa nu-i asa? Nu stiu cum se procedeaza. Multumesc

  4. Da, asa este cel mai corect sa procedezi. In acest fel ii vei acorda designerului sansa de a va ajuta de la zero, de a veni cu sugestii inclusiv pentru alegerea finisajelor si a usilor de interior sau eventual pentru recompartimentarea spatiilor.

  5. Buna seara Victoria,
    Ai putea sa ma sfatuiesti – in legatura cu alegerea faiantei si a gresiei pentru baie, nu stiu care sunt criteriile dupa care sa le aleg. In afara de culoare, la ce trebuie sa ma mai orientez? exista un anumit model, material care este mai indicat in raport cu altele? in sensul ca se poate sterge usor, sa nu se vada asa tare urmele, sau alte asemenea. Si cam cat ar trebui sa coste mp sa fiu sigura ca e o faianta de calitate? Multumesc mult

  6. Buna din nou, Ana!

    Gresia si faianta de calitate sunt cele pe ale caror ambalaje (cutii) este specificat ca fac parte din clasa A sau 1. Finisajele din aceasta categorie nu prezinta defecte si deci asigura obtinerea unor suprafete finisate impecabil si sunt mai rezistente. Desigur ca conteaza si mana celui care monteaza gresia si faianta alese 🙂

    In ce priveste pretul, sunt convinsa ca modelele pe care le gasesti in magazine la preturi de 20 lei/mp nu fac parte din categoria produselor de clasa A. E posibil sa descoperi si modele sau colectii frumoase, calitatea A, la preturi de 40-50 lei/mp, dar sunt aproape convinsa ca toate tipurile de gresie si faianta cu preturi de peste 80 lei/mp sunt de calitate.

    Cat despre aspect, ei bine, o faianta patchwork, de pilda, adica una cu imprimeu, poate estompa petele de calcar sau de grasime de pe suprafata placata. Si o placa ceramica lucioasa va fi mai pretentioasa la intretinere decat una mata, iar modelele cu striatii (adica cele care nu au suprafata perfect neteda) tind sa acumuleze praf si reziduuri in striatii, fapt ce le face mai dificil de intretinut.

    In ce priveste culoarea, gresia si faianta in culori inchise iti vor da mai des de lucru, in timp ce cele in nuante neutre si deschise dimpotriva. E drept ca daca vei calca cu o gheata plina de noroi pe o gresie crem pata va fi mai vizibila decat pe o paroseala gri inchis, insa nu cred ca te gandesti la situatii de acest gen ci mai degraba la situatii zilnice ce implica particule de praf, fire de par, scame, firimituri etc.

  7. Buna Victoria

    In primul rand iti multumesc pentru sfaturile tale extrem de utile.
    Am avut o prima discutie cu un specialist de design interior.
    Cu toate ca a fost prima inatlnire, i-am aratat un catalog cu usi de la Porta Doors cu vreo cateva modele de usi care mi-au placut.

    In primul rand i-am spus ca nu vreau usi complet pline, dar nici cu foarte multa sticla.

    Mie mi-a placut modelul de usa Porta Concept, H4, culoarea alb, dar doamna designer mi-a recomandat modelul Porta Focus premium 4A alb. Argumentul ei este ca, tinand cont de faptul ca apartamentul este un spatiu mic, trebuie ales un model de usa simplu, care sa creeze o atmosfera linistita, odihnitoare. Ori modelul ales de mine creeaza impresia de apasare, incarcare. Mie mi-a mai placut si modelul Porta FIT 1.1. alb, insa doamna mi-a spus ca acest model pare a aduce ideea de spital.

    Intrucat nu pot atasa imagini pe acest site, te-as ruga daca se poate sa cauti aceste modele de usi pentru a primi si de la tine un sfat. Vreau sa fac o alegere buna pentru ca pretul usilor este destul de mare.

    Multumesc din suflet.
    Ana

  8. Buna din nou, Ana!

    Am cautat usile mentionate de tine si desi s-ar putea sa nu-ti placa raspunsul meu, sunt de acord cu designerul cu care ai discutat. Cred ca modelele de usi pe care le-ai ochit tu sunt cumva prea butucanoase pentru un apartament si mai cu seama pentru unul mic. Personal, as opta pentru modele cu suprafete vitrate mari, cu atat mai mult cu cat apartamentul tau este mic, pentru a-i permite luminii sa circule. Ca idee, eu as alege usi de interior ca Viena, grila mare. Insa e adevarat ca acestea au un design care se preteaza mai curand la decorurile elegante sau pentru cele cu note rustice (vezi stilul scandinav, de pilda), iar din variantele alese de tine tind sa cred ca preferi o amenajare mai moderna.

    In concluzie, zic sa mergi pe mana designerului, modelul ales (Focus premium 4A) fiind unul cu design simplu, modern si cu suprafata vitrata mica.

  9. Buna dimineata

    Multumesc mult pentru toate sugestiile tale oferite cu promptitudine.
    Iti scriu din nou, pentru a ma lamuri intr-o problema legata de izolarea apartamentului.

    Blocul in care locuiesc urmeaza sa fie reabilitat de catre primaria orasului, a fost semnat deja contractul de finantare. Cei de la primarie vor realiza izolarea exterioara și reaibilitarea acestuia. Eu vreau sa izolez in interior doar peretii care sunt comuni cu exteriorul, peretii pe care sunt amplasate geamurile. Si am discutat cu mesterul sa fie izolat cu polistiren. Inca nu am luat nici un material, abia dupa Paste o sa inceapa lucrarea la apartament.
    Legat de izolatie, o vecina mi-a spus ca persoana care i-a lucrat la apartament i-a izolat peretii exteriori cu vata minerala si rigips, si era foarte incantata.
    I-am spus mesterului meu despre aceasta varianta, iar el a zis ca imi face cu ce doresc insa izolarea cu vata minerala si rigips pe schelet metalic nu e o alegere buna deoarece nu protejeaza complet peretele de aerul rece de afara, cum e cazul polistirenului. Si din aceasta cauza, exista riscul aparitiei de mucegai, a zis ca a intalnit situatii cand placa de rigips era toata innegrita in interiorul peretului.

    Si inca ceva, imi sugerezi sa las tavanul simplu, doar cu lustra sau sa aplic o scafa sau ceva de genul?

    Te rog sa ma ajuti cu un sfat in aceste probleme.

  10. Buna din nou, Ana!

    Sa stii ca parerile sunt impartite cand vine vorba despre dublarea stratului de izolatie exterioara cu unul aplicat pe partea interioara a acelorasi pereti chiar si in randul mesterilor. Cred ca ti-ai dat deja seama de acest lucru si din informatiile contradictorii pe care le-ai primit de la vecina si de la mesterul cu care ai discutat. Un perete imbracat complet (si pe afara si pe dinauntru) in polistiren nu prea mai are cum sa repire si din acest motiv se remarca formarea condensului, acesta fiind inceputul formarii mucegaiului si a unui mare stres. De aceea unii mesteri recomanda fie ca peretii sa fie izolati doar in exterior, fie ca stratul interior sa fie din vata cu bariera de vapori. Insa si in acest caz pot interveni aspecte deranjante pe termen lung: se pare ca si aceasta bariera de vapori impiedica circulatia aerului si a vaporilor de apa din aer, ducand la crearea unui mediu umed in interiorul locuintei si implicit, din nou, la fomarea condensului si mucegaiului. Din acest motiv este important sa se faca aerisirea constanta si completa a apartamentului in fiecare zi, in orice anotimp, indiferent ce tip de izolatie interioara vei decide sa folosesti in cele din urma. In opinia mea, cea mai buna optiune ramane izolarea exterioara cu vata bazaltica sau cu polistiren de 10-15 cm. Stiu ca este o decizie greu de luat, dar e bine ca nu esti pe fuga si ai timp sa cantaresti bine informatiile pe care le acumulezi.

    In ce priveste tavanele din apartamentul tau, recomandarea mea este sa le pastrezi simple albe, fara scafe si alte chestii decorative care nu doar ca aduna praf si sunt mai greu de curatat, dar risca sa te plictiseasca destul de rapid si sa te bage in alte cheltuieli pentru renunarea la ele.

  11. Multumesc Victoria, ca de obiecei, esti foarte prompta si draguta
    Si atunci sfatul tau este sa nu mai izolez deloc in interior peretii exteriori, daca blocul va fi izolat pe exterior de primarie?
    Multumesc mult pt sfatul cu tavanele false, o sa le las atunci simple, doar cu lustra.
    Iti multumesc ca esti atat de draguta si imi raspunzi la intrebari, ma ajuta mult. Sunt nedumerita pentru ca nu prea am cu cine ma consulta.
    Ti-am zis in mesajele anterioare ca vreau sa renovez apartamentul cu ajutorul unui designer insa am renuntat la serviciile lui pentru ca nu ma incadram in bugetul propus de el, achizitiile propuse depaseau posibilitatile mele financiare. Desi i-am explicat ca trebuie sa ma incadrez in bugetul avut, propunerile de materiale, coltar, mobila, baie, aveau preturi foarte ridicate, bugetul meu acoperea, după recomandarile designerului doar amenajarea efectiva, mobila, pat, coltar, parchet, gresie, faianta, perdele, nu si materialele de care are nevoie mesterul, plata mesterului.
    Spre exemplu mi-a propus achizitia unui coltar de 1500 euro.
    De aceea, te rog sa ma ajuti cu cateva sugestii legate de urmatoarele aspecte:
    1. Legat de uși, cum sa procedez cu luarea masurilor pentru usile noi ? Deci eu incep renovarea la apartament dupa Paste, in jurul datei de 15 mai. Imediat dupa Paste, o sa golesc apartamentul, si o sa vina electricianul sa schimbe instalatia electrica, si instalatorul sa-mi modifice instalatia sanitara la baie. In camere, instalatia de caldura am schimbat-o anul trecut
    Si nu stiu cum sa procedez cu usile, trebuie sa fie luate de tot jos pentru a putea cei de la firma sa ia masurile corecte, sau e suficient sa fie date jos acele pervaze de langa usa, in termenul popular „blanile” ? Pentru ca daca le dau acum jos si chem baietii sa ia masuri, eu trebuie sa stau fara usi pana prin iunie-iulie, cand imi va fi gata apartamentul. Din cate am inteles usile trebuie montate ultima data, cand este totul curat, peretii zugraviti, parchetul si plinta puse.
    Daca le dau jos si se ia masura cand incep efectiv lucrarea, s-ar putea sa nu fie gata cand mesterul termina apartamentul de renovat. Si va trebui sa stau atunci o perioada fara usi. Executia unor modele de usi la cei de la Porta Doors dureaza chiar și 2-3 luni.
    Te rog sa ma sfatuiesti, cum ar fi mai bine sa fac, o sa mă duc oricum la cei de la Porta Doors de la mine din oras sa mi spuna care sunt pasii.
    2. Legat de vopsirea peretilor, am vazut la majoritatea cunoscutilor ca isi zugravesc peretii in alb, eventual pun un tablou, ceva care sa dea culoare. Este mai ok asa, fara tapet, fara alta culoare, având în vedere ca e apartament, si desi sunt 3 camere, nu e un spatiu f mare ? apartamentul are 69 mp.
    3. Legat de parchet, ce parchet ma sfatuiesti sa aleg ? ce firme au parchet de calitate ? as vrea o nuanta de gri sau bej, sunt culori frumoase, calde.
    4. Legat de mobila, cum sa procedez ? sa o fac la comanda, sau sa o iau gata facuta din magazin ? eu sunt o persoana destul de nehotarata, si mi-e greu sa ma decid doar pe baza unui paletar de culori, in cazul celei facute pe comanda. Ce nuante ar fi mai potrivite, as vrea ca albul sa predomine.
    Iti multumesc inca o data din suflet pentru toate explicatiile si sugestiile tale
    Cu drag,
    Ana

  12. Rectific un aspect ce l-am scris in mesajul anterior, daca se iau acum masurile, si usile trebuie luate jos, trebuie sa stau fara usi doar pana prin 15 mai. Pe timpul renovarii, o sa locuiesc in alta parte.

  13. 1. Eu cred ca trebuie date jos usile si tocurile vechi, chiar daca asta te va lasa fara usi in casa o perioada. Daca zici ca te apuci de treaba dupa Pasti si pe 15 mai o sa te muti in alta parte chiar merita acest sacrificiu. Consulta-i si pe mesterii de la Porta, dar sunt convinsa ca vei primi acelasi raspuns.

    2. Desi tapetul este la moda si imi place cand il regasesc in unele proiecte de amenajare, nu-l consider deloc practic pe termen lung. Daca vrei sa nuantezi peretii pentru a obtine un contrast cu usile de interior albe, poti alege o nuanta deschisa (gri, crem, vanilie etc) pe care sa o aplici in intregul apartament. Apoi, daca vei dori neaparat, poti accentua un perete din living, unul din dormtior etc, insa tot cu lavabila, asa incat sa-ti fie usor sa renunti la culoarea de accent daca vei dori acest lucru la un moment dat.

    Exista insa si ate variante de accentuare a peretilor. De pilda, mie imi place tare mult caramida aparenta sau imi plac peretii placati cu parchet. Iata cateva imagini: https://www.casadex.ro/2014/12/parchet-pe-peretii-interiori-ai-casei-o-idee-decorativa-ieftina-si-spectaculoasa/ si aii: https://www.casadex.ro/2014/09/pereti-placati-cu-parchet-panouri-sau-lambriu-din-lemn-16-imagini/

    In ce priveste alegerea efectiva a culorii peretilor, te sfatuiesc sa privesti apartamentul ca pe un tot intreg si sa alegi o paleta cromatica pentru toate spatiile, evitad sa colorezi diferit fiecare incapere. Iar daca nu te poti decide asupra culorii si stilului de amenajare, cred ca n-ar strica sa analizezi mai multe proiecte finisate in incercarea de a-ti gasi inspiratia si stilul. Te pot ajuta recomandandu-ti cateva articole scrise de mine de-a lungul timpului:

    https://www.casadex.ro/2019/02/apartament-mic-cu-2-camere-amenajat-modern-de-designeri-moldoveni/
    https://www.casadex.ro/2019/01/amenajare-apartament-cu-2-camere-modern-in-alb-si-bej/
    https://www.casadex.ro/2018/11/apartament-modern-amenajat-in-alb-cu-accente-bleu-si-mult-lemn/
    https://www.casadex.ro/2018/09/accente-roz-pudrat-in-amenajarea-unui-apartament-de-70-mp/
    https://www.casadex.ro/2017/08/vanilie-si-cappuccino-aromele-amenajarii-unui-apartament-modern/
    https://www.casadex.ro/2017/03/lectie-de-design-un-apartament-in-care-culorile-se-imbina-perfect/
    https://www.casadex.ro/2017/01/inspira-te-un-apartament-modern-decorat-cu-lemn/
    https://www.casadex.ro/2016/12/un-apartament-insorit-cu-o-superba-terasa/
    https://www.casadex.ro/2016/09/culori-calde-si-suave-in-amenajarea-unui-apartament-de-vis/
    https://www.casadex.ro/2016/07/amenajari-apartamente-45-mp-decorati-in-gri-cu-accente-rosii/
    https://www.casadex.ro/2016/06/gri-si-vernil-in-amenajarea-unui-apartament-cu-doua-camere/
    https://www.casadex.ro/2016/05/caramida-aparenta-finisaj-in-amenajarea-unui-apartament-modern/
    https://www.casadex.ro/2016/04/un-apartament-amenajat-in-cele-mai-frumoase-culori-din-lume/
    https://www.casadex.ro/2016/03/accente-retro-in-amenajarea-unui-apartament-modern-de-45-mp-cu-scara-interioara/
    https://www.casadex.ro/2015/07/apartament-modern-cu-accente-colorate-verde-fistic/

    Stiu ca sunt multe linkuri, insa parerea ea este ca doar studiind mai multe variante de amenajare poti decide ce stil de amenajare ti se potriveste si ce culori ti-ar placea sa te inconjoare mereu.

    3. Parchetul de calitate nu este dificil de ales daca te informezi despre caracteristicile acestui finisaj. Gasesti mai multe informatii care te pot ajuta aici: https://www.casadex.ro/2018/08/parchet-laminat-sau-stratificat-ce-alegi-pentru-casa-ta/ In general insa, daca e sa comparam si sa avem in vedere ca parchetul pe care il montam trebuie sa aiba o durata cat mai mare de viata, iti recomand sa te indrepti spre parchetul stratificat. Iar in ce priveste un brand anume, sunt multe pe piata din Romania, marca Tarkett fiind o posibila optiune, acesti producatori oferind o varietate mare de modele si texturi de parchet din care poti alege. Legat de culoarea acestuia, daca vrei sa obtii un ambient luminos si plin de caldura evita parchetul in nuante de gri, insa poti opta pentru un model greige, adica pentru unul beige cu striatii gri. Recomandarea mea este sa alegi un parchet luminos si sa eviti modelele in culori inchise.

    4. In ce priveste mobila, cred ca anumite piese (majoritatea chiar) pot fi cumparate de-a gata, din colectiile diverselor magazine (Ikea este o optiune), insa mobila de bucatarie e bine sa o faci la comanda, adaptand-o perfect la spatiul de care dispui si la electrocasnicele pe care doresti sa le integrezi in garnitura de mobila.

  14. Buna Ana! Buna Victoria! Postul asta ma ajuta si pe mine, fiind intr-o situatie asemanatoare: inceperea tot pe 15 mai :), pentru un apartament tot de 3 camere si jn mod cam asemanator. Stiam costul implicat unui designer dar si avantajele contractarii lui dar, din pacate, mult peste buget ( nu foarte mare, ca de obicei dupa contractarea unui credit). Sper sa rezultatul renovarii sa fie cum iti doresti. Urmaresc cu interes.

  15. Buna Victoria

    Revin pe mailul dl Andrei cu cu cateva schite ale apartamentului meu realizate de un arhitect care mi-a proiectat intr-un program de design cum va arata orientativ apartamentul meu.
    Atasez si linkul discutiilor noastre.
    https://www.casadex.ro/2019/02/sa-contractez-designer-de-interior-pentru-amenajare-apartament/

    Te rog mult sa ma ajuti si tu cu cateva sfaturi legate in special de culoarea peretilor, nu stiu cum sa fac, sa las peretii alb curat pentru a deschide spatiul si pentru o mai buna luminozitate, sa fac peretii colorati, problema e ca nu am experienta in alegerea si potrivirea culorilor astfel incat totul sa para unitar si armonios.
    Arhitectul mi-a sugerat un mod de amenajare, asa cum reiese din fotografii, mi-a realizat de asemenea si cateva schite ale camerelor.
    Multumesc mult, Ana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.