Inchiderea terasei – ce varianta este mai buna?

Chiar daca vara si in sezonul cald in general preferi sa-ti petreci timpul in aer liber, o terasa acoperita se poate dovedi utila in orice perioada din an, iar una inchisa complet sau cu posibilitatea inchiderii poate fi folosita chiar si cand ninge sau ploua abundent. Aceasta perioada din an este ideala pentru efectuarea diverselor lucrari de amenajare in exteriorul casei. Prin urmare, tot acum ar trebui sa te ocupi si de inchiderea terasei, dar nu inainte de a te documenta despre toate variantele posibile, asa incat sa o poti alege pe cea mai buna pentru tine.

Alegerea sistemului de inchidere trebuie facuta in raport cu forma si suprafata acesteia, cu timpul petrecut in spatiul respectiv, in raport cu designul si stilul arhitectural al casei si, nu in ultimul rand, in raport cu bugetul de care dispui. Poti opta pentru o inchidere totala sau partiala fixa a acesteia sau poti opta pentru un sistem care sa-ti permita sa o inchizi si deschizi atunci cand vei dori acest lucru. Iata care sunt cele mai practice si frumoase sisteme de inchidere din care poti alege:

Terase inchise cu sticla

Inchiderea cu sticla a teraselor este cea mai scumpa solutie pe care o poti alege. Dar si aici ai mai multe variante la dispozitie:

  • Inchidere cu tamplarie pvc cu ferestre intre zonele fixe. Practic, vorbim despre un sistem similar celor folosite pentru balcoane. Eu nu as alege acest sistem pentru inchiderea terasei mele, fiind de parere ca aceasta nu ar trebui sa aiba mai mult decat un acoperis si eventual niste pereti mobili, insa cu siguranta peretii din sticla termopan si tamplarie pvc ajuta la izolarea mai eficienta a acestui spatiu din exteriorul casei iarna. Cred insa ca daca vei alege o varianta de deschidere tip acordeon a peretilor cu structura pvc sau macar pentru niste pereti formati din panouri glisante, terasa ta va arata mai bine.
  • Poti merge pe aceeasi idee, insa cu geamuri din sticla pe structura din lemn, cum se proceda pe vremuri. Este o solutie invechita si care te va obliga sa ingrijesti periodic tamplaria din lemn. Deci te vei alege cu o complicatie in plus pe care nu cred ca ti-o doresti.
  • Peretii din sticla glisanta securizata reprezinta o alternativa mai placuta estetic la varianta prezentata anterior. Desi costa mai mult decat niste pereti din termopan rezultatul final este unul mai placut. In plus, acesti pereti exteriori pot fi deschisi in intregime gratie sistemului de culisare din dotare, iar atunci cand sunt inchisi nu obtureaza deloc vizibilitatea, intrucat nu au rame.
  • O varianta mai scumpa si mai sofisticata o reprezinta inchiderile din sticla actionabile electric. In cazul acestora peretii din sticla sunt compusi dintr-un numar de ochiuri de sticla (doua sau mai multe) care pot fi ridicate sau coborate in urma actionarii butonului din dotarea sistemului. Atunci cand foile de sticla securizata sunt coborate pentru deschiderea terasei, acestea se suprapun in pozitie verticala in partea inferioara a acesteia, formand o balustrada transparenta si eleganta.

Iti recomand sa citesti si despre: Inchiderea balconului. Avantaje, dezavantaje si informatii utile.

Inchiderea terasei cu rulouri din plastic

O solutie mai ieftina decat toate cele prezentate anterior este inchiderea cu rulouri transparente din plastic. Si acestea pot fi impartite in doua categorii: casetate – actionabile electric (deci si mai scumpe) si simple – actionabile manual, cu ajutorul unei manete speciale. Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai practica dintre solutiile de inchidere a unei terase, intrucat nu costa o avere si nu au caracter permanent.

Atunci cand sunt deschise acestea nu obtureaza vizibilitatea, fiind o solutie foarte buna pentru inchiderea provizorie a teraselor. Plasticul transparent din constructia acestor rulouri exterioare este unul rezistent, fiind de fapt un polimer PVC de 0,8 mm grosime, rezistent la actiunea razelor UV si la expunerea la umiditate si temperaturi cuprinse intre -49 si +50 grade Celsius. Am scris mai detaliat despre acest sistem aici: Rulouri exterioare pentru terase si foisoare.

Terase cu acoperis si fara pereti exteriori

Aceasta solutie este cea mai simpla dintre toate, dar si singura care nu-ti poate oferi adapost in sezonul rece. In viziunea mea, pentru a fi cu adevarat functionala o terasa are musai nevoie de un acoperis, acesta protejandu-te nu doar pe timp de ploaie sau ninsoare dar si vara, oferindu-ti umbra necesara. Peretii – desi utili mai ales iarna sau cand bate vantul – nu sunt obligatorii in cazul teraselor.

Poti realizarea acoperirea terasei cu lemn (invelit apoi cu tabla sau tigle ceramice), policarbonat, stuf sau sticla. Alegerea o vei face in functie de bugetul pe care vrei sa-l aloci si in functie de stilul casei. O casa cu design modern nu poate avea terasa acoperita cu stuf, pe cand una rustica sau in stil mediteranean da. Un acoperis din lemn poate completa atat fatada unei case rustice, cat si pe cea a unei constructii moderne. Insa terasa unei case moderne poate fi acoperita si cu o copertina din sticla transparenta securizata sau din panouri de tip sandwich.

O alternativa mai ieftina, ce nu necesita o structura din metal sau lemn pentru sustinerea acoperisului o reprezinta marchizele sau copertinele retractabile din panza. Acestea se fixeaza pe peretele de deasupra terasei. Despre avantajele si dezavantajele acestora poti afla mai multe de aici: marchize sau copertine retractabile pentru balcoane si terase.

Avantajul teraselor inchise

Pentru unii, ca mine, de pilda, terasa reprezinta un spatiu exterior care este placut tocmai prin faptul ca nu are pereti care sa-l separe de curte. Altii insa considera ca inchiderea terasei este absolut necesara pentru a pune la adapost mobilierul si obiectele din interiorul acesteia si pentru a o putea folosi si in afara sezonului cald. Realitatea este ca acesta este principalul avantaj al teraselor inchise: ca pot fi incalzite si folosite chiar si atunci cand afara sunt troiene.

foto pinterest

Iti recomand sa citesti si: Modele de verande inchise care sa te inspire pentru casa ta.

Daca vrei sa te poti bucura de acest spatiu din afara casei chiar si in preajma sarbatorilor de iarna poti lua in calcul constructia unui semineu de exterior. Iar daca semineul iti depaseste bugetul sau pur si simplu nu ai un loc in care sa montezi unul, poti recurge la montarea unei sobite din fonta sau chiar la un incalzitor electric de exterior sau la unul pe butelie de gaz.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.