Popa’s la 1,5 ore de Bucuresti – o casuta de poveste in inima padurii

Vreau sa va povestesc despre aceasta gospodarie situata in Arges, la o ora si jumatate distanta de Bucuresti, de cativa ani si am tot amanat sa fac acest lucru din lipsa de timp, dar si pentru ca, pe undeva, simteam ca as fi vrut sa pastrez taina existentei acestui loc doar pentru mine.


Am convingerea ca ma veti intelege dupa ce veti rasfoi imaginile cu frumoasele casute vechi romanesti restaurate de familia Popa, un cuplu care a parasit viata la oras pentru o scrie un basm in inima padurii, transformand o curte abandonata si napadita de buruieni intr-o poveste de succes.

In urma cu 5 ani, Cici si Gelu Popa au evadat (cum faceau deseori) din Pitesti – orasul in care crescusera si muncisera intreaga viata de pana atunci – pentru o scurta escapada prin satele din apropiere, din judetul Arges. Nu cautau ceva anume, simteau nevoia sa respire aer curat, sa-si bucure sufletul si privirea cu peisaje rurale si sa-si incarce bateriile epuizate de munca si stres. Asa au ajuns in satul Batrani din judetul Arges unde s-au oprit in fata unei curti napadite de maracini, buruieni si iarba inalta prin care se intrezareau doua casute vechi si date uitarii. Si, fara sa stea prea mult pe ganduri, simtindu-se atrasi de descoperire, au decis sa cumpere proprietatea abandonata. Au luat imediat legatura cu mostenitorul acesteia, au batut palma si au devenit proprietari cu acte in regula. Insa povestea abia acum incepe.

Viata in sanul naturii

Fiind indragostiti de natura si de decorurile rustice, apreciind valoarea arhitecturii si a constructiilor autentice vechi Cici si Gelu s-au incapatanat sa restaureze cele doua casute si sa le readuca la viata chiar daca nimeni in afara de ei nu vedea posibil acest lucru, din cauza starii deplorabile a celor doua constructii. Au avut sansa sa cunoasca o doamna arhitect de moda veche care i-a incurajat in acest demers si chiar i-a ajutat cu o multime de sfaturi si solutii concrete. Iar experienta acumulata in anii de activitate in cateva domenii strans legate de amenajarile si decoratiunile interioare si exterioare i-a ajutat mai mult ca oricand. Casa mare a fost dotata cu o baie, cu o bucatarie mare ce indeplineste cu succes si functia de camera de zi in perioadele mai reci ale anului, incalzita cu un godin din fier forjat, dar si cu o bucatarie de vara, amenajata in exteriorul casei si o superba terasa cu vedere spre padure.

Cealalta constructie, o bijuterie de nici 25 mp, a fost transformata intr-o casuta pentru musafiri dotata cu o baie spatioasa cu dus fara cadita, un dormitor incantator si cu o mica zona de bufet cu frigider, cafetiera si alte ustensile, unde musafirii isi pot prepara o cafea sau un mic dejun.

Pe langa eforturile necesare restaurarii si amenajarii celor doua constructii sotii Popa au muncit din greu pentru curatarea curtii, salvand astfel o livada batrana care, in semn de recunostinta, ii rasplateste an de an cu multe fructe proaspete si aromate. In plus, cei doi mai au in grija mii de salcami, stejari, carpeni, fagi si alti copaci din bucata de padure pe care au cumparat-o impreuna cu intreaga gospodarie argeseana, dar si un frumos iaz cu nuferi si pesti situat in spatele casei mici.

Pasionata de natura si frumos in general doamna Popa a plantat o multime de flori si arbusti ornamentali care contrasteaza vesel cu iarba verde asternuta pe intreaga proprietate. Livada de pomi fructiferi este intinerita anual, cei doi proprietari gasind mereu loc pentru pomi tineri care se adapteaza de minune in noul loc, prinzand radacini si crescand ca voinicii din povesti. Chiar daca o gospodarie atat de mare nu este usor de intretinut, cei doi o ingrijesc cu drag, dedicandu-se in totalitate activitatilor precum tunsul gazonului, plivitul si udatul florilor, tunderea si ingrijirea arbustilor ornamentali si a pomilor fructiferi, totodata facandu-si mereu timp si pentru a admira natura cu tot frumosul ei in liniste: nopti cu cer senin si plin de stele, apusuri scaldate de lumina rosie a soarelui, rasarituri sublime de luna, concertul pasarilor, sunetul ploilor calde de vara sau scartiitul zapezii pufoase sub greutatea picioarelor iarna etc.

O casuta de vacanta unica

Astazi, 5 ani mai tarziu, nimic nu mai aminteste de aspectul de odinioara al curtii, iar una dintre cele doua casute restaurate de familia Popa poate fi inchiriata in regim hotelier de catre toti cei care sunt in cautarea unui refugiu pitoresc si a unei oaze de liniste in inima padurii, in Arges, in apropiere de Bucuresti, gazdele locuind in aceeasi curte, in cealalta constructie. La insistentele prietenilor, vecinilor si trecatorilor pe care i-au impresionat cu transformarea spectaculoasa a intregii gospodarii au botezat micuta casa simplu de tot: Popa’s – casuta din povesti si au lansat-o pe platforma AirBNB, oferind-o spre inchiriere tuturor iubitorilor de natura si de frumos.

Gospodaria familiei Popa din Batrani, judetul Arges este un loc minunat, in care simti cum te patrunde relaxarea din clipa in care parchezi in dreptul portii din lemn. Iar casuta pe care Cici si Gelu o pun la dispozitia turistilor este o adevarata bijuterie, gazdele conservandu-i cu grija personalitatea reflectata prin elemente ca stalpii si structura din lemn a prispei de odinioara, splendidele obloane in culoarea lavandei si o multime de elemente decorative si piese de mobilier antique din colectia personala a familiei. Pentru a face cunostinta cu toate acestea dar si cu multe, multe altele, iti recomand sa petreci acolo cel putin un sfarsit de saptamana. Sunt convinsa ca te vei indragosti iremediabil de acel loc si de oamenii care i-au dat viata.

Afla si despre: Casuta romaneasca de 100 de ani renovata si inchiriata in regim hotelier.

Drumetiile in padure, plimbarile cu bicicletele puse la dispozitie de cele doua gazde primitoare, un mic dejun din produse traditionale, trilul pasarilor, freamatul naturii, oracaitul broastelor, pescuitul in iazul mic din spatele casei, lenevitul in hamac sau pe sezlonguri si mesele in aer liber sunt doar cateva dintre activitatile care te vor ajuta sa te reconectezi cu natura si sa-ti reincarci bateriile in vacanta pe care o vei petrece la Popa’s – casuta din povesti de langa Pitesti, Arges, la doar o ora si jumatate de Bucuresti.

Iti recomand sa citesti si: Ponturi de concediu – cum sa te simti acasa in orice camera de hotel.


6 comentarii la “Popa’s la 1,5 ore de Bucuresti – o casuta de poveste in inima padurii”

  1. Felicitări!!! Super, aș fi curioasa sa știu dacă și drumul e ok ptr a ajunge locația!!!

  2. Drumul este foarte bun, cu asfalt pana la 100-200 m de proprietate. Portinea respectiva este un drum pietruit bun care poate fi parcurs cu absolut orice fel de mijloc de transport. Nu ai nevoie de 4×4

  3. Privesc si sunt siderat; omul sfinteste locul. asta-i secretul ; cand ma gandesc ca am avut asa ceva de la socrii si fara sa imi cunosc f. bine nepotii le-am lasat o astfel de casa, chiar mai mare in JUD. ARGES, la 2 km. de soseaua veche BUCuresti-PITESTI sa fie gospodari buni si sa mergem cu drag la casa parinteasca; ei ne-au inselat asteptarile si ne-au eliminat incet, dar sigur prin indolenta, delasare intentionata si obrasnicie;
    regret enorm ca am abandonat acest giuvaer; ce pot sa fac
    acum ; sa rasumpar macar casuta veche si locul cu vie; merita sa rascumpar macar partial ?

  4. Buna ziua! Am o astfel de casa si as dori sa o restaurez insa nu am gasit un arhitect dornic sa ma ajute. Toate sfaturile au fost pentru daramare si construire de casa noua, insa casa batraneasca este inca robusta, are beci-demisol, pod, doua camere si hol. Se poate sa aflam numele doamnei arhitect care a ajutat familia Popa in demersul lor? Multumesc!

  5. Multumiri pentru aprecieri.A fost o placere reabilitarea constructiilor,mai ales pentru receptivitatea proprietarilor.Pentru amenajare cladiri vechi si construire constructii noi arh.Milata Slavinia Andaluza si arh.Serban Ionescu,Pitesti.

Comentarii

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.