Solutii mobila dormitor patut bebe si pat matrimonial

Buna seara. Va scriu in legatura cu o mare rugaminte pentru organizarea / renovarea unui dormit foarte mic. Urmeaza sa facem o renovare a acestuia, insa nu gasim cele mai optime solutii.

In viitorul apropiat o sa vina si un bebe si ne tot gandim cum sa facem viitoarea mobila astfel incat sa incapa si un patut pentru bebe. Ne dorim insa si un pat matrimonial de 1.4/16 si un dulap / dressing ceva pentru depozitare. Va atasez o schita cu dormitorului si cateva poze. Multumesc!

Intrebare de la Ana-Maria, pe adresa redactiei: Solutii mobila dormitor patut bebe si pat matrimonial.


4 comentarii la “Solutii mobila dormitor patut bebe si pat matrimonial”

  1. Buna, Ana-Maria!

    Intr-adevar o provocare amenajarea unui dormitor pentru parinti si a unui spatiu pentru bebelus intr-o camera de doar 8,7 mp 🙂

    Atasez mai jos 2 sugestii de amenajare ilustrata in cate 4 imagini fiecare, ca sa vezi ce optiuni ai in contextul in care doresti sa dotezi dormitorul cu un pat de doua persoane, cu un dulap de haine si cu un pat de bebelus.

    Varianta 1: aici m-am gandit sa configurez mobilierul astfel incat patutul sa fie la indemana voastra, pentru acces mai rapid noaptea. Astfel ca am lasat patul in pozitia in care il aveti si voi acum si am asezat patutul in continuarea acestuia, paralel cu peretele cu fereastra. Pentru voi am ales modelul Hemnes de la Ikea, pe alb, cu latimea de 154 cm, compatibil cu o saltea de 140 cm latime; cred ca suprafata de care dispuneti nu va permite sa aduceti in decor un pat mai lat. Iar pentru bebe am ales un patut alb cu dimensiunile 66 x 123 cm.

    Pentru ca micutul va avea nevoie de un spatiu in care sa fie infasat dupa baie si schimbat periodic de scutece, puteti cumpara o masa de infasat din acelasi magazin, piesa de mobilier ce ofera spatii pentru depozitarea scutecelor, cremelor si altor articole de puericultura necesare si care poate fi transformata ulterior intr-o etajera pentru cartile micutului prin simpla demontare a mesei de infasat. O alternativa la aceasta varianta o reprezinta orice comoda cu sertare care poate fi folosita drept masa de infasat (partea superioara pe care veti asterne o salteluta speciala) si pentru organizarea si depozitarea hainelor si articolelor destinate ingrijirii bebelusului.

    In coltul din dreapta usii de intrare in camera propun proiectarea unui dulap de colt, cu doua laturi cu adancimea de 44 cm fiecare. Pentru obtinerea unei capacitati cat mai mari de depozitare va recomand sa proiectati dulapul pana in tavan, depozitand in partea superioara hainele si lucrurile pe care nu le folositi/purtati foarte des. Spre exemplu, pe langa cuverturi, asternuturi si alte chestii de acest gen, rafturile superioare pot fi folosite pentru depozitarea hainelor de vara in timpul sezonului rece si invers. Iar pentru a-l face cat mai putin vizibil in decor, propun sa-l proiectati intr-o nuanta cat mai deschisa, chiar si albul fiind o optiune.

    As vrea sa revin putin la pat, pentru a puncta urmatorul lucru: daca veti alege un model cu lada de depozitare sub saltea, veti putea depozita acolo multe alte obiecte folosite rar. Trebuie insa sa aveti grija ca latimea patului sa nu depaseasca 154-155 cm.

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/1-amenajare-dormitor-sub-9-mp-parinti-si-bebe.jpg

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/2-tapet-imprimeu-vegetal-accent-pereti-dormitor-mic.jpg

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/3-patut-bebe-masa-infasat-dormitor-parinti.jpg

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/4-dulap-colt-televizor-perete-dormitor-mic.jpg

    Varianta 2: Pentru aceasta propunere am inlocuit dulapul de colt cu unul drept, cu usi glisante si cu adancimea de 58 cm (adica standard), pentru ca aceasta configurare permite, asezandu-l pe peretele din stanga al camerei, iar in fata lui asezand etajera cu masa de infasat. Patul matrimonial a fost asezat pe peretele opus, tot cu tablia la fereastra (la o distanta care ii permite draperiei sa cada frumos in jos), iar patutul micutului a fost asezat la picioarele patului parintilor.

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/5-varianta-2-amenajare-dormitor-sub-9-mp-cu-patut-bebe.jpg

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/6-dulap-usi-glisante-langa-fereastra-dormitor-mic.jpg

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/7-masa-infasat-langa-dulap-haine-dormitor-mic.jpg

    https://www.casadex.ro/wp-content/uploads/8-patut-bebe-picioare-pat-matrimonial-dormitor-mic.jpg

    In ambele variante am propus accentuarea decorativa a peretelui din zona patutului, insa acest lucru nu este obligatoriu daca nu va place ideea. Am propus, de asemenea, montarea unei aplice pe peretele de la capul patului, lumina acesteia fiind mai blanda. Si, nu in ultimul rand, recomand alegerea unor draperii asortate cu textilele de pe pat si obturarea ferestrei cu un stor textil asortat cu peretii si covorul.

    In cea de-a doua configurare elevizorul nu mai poate fi integrat si oricum nu consider necesara prezenta acestui aparat in camera destinata somnului.

    In opinia mea, prima varianta este mai practica si mai comoda, accesul la bebelus facandu-se mai usor.

  2. Buna ziua,

    Multumesc foarte mult pentru variante, la prima varianta ne-am gandit si noi. Insa incercam sa facem o mutare si a patului, ca ne-am plictisit de pozitia lui :))).
    Insa eu am vazut mai tarziu raspunsul.
    Credeti ca ar fi o varianta si patul matrimonial pe mijloc cu mobila suspendata?

  3. Da, m-am gandit si eu la aceasta varianta de configurare a dormitorului, insa este posibila doar daca ati renunta la unul dintre cele doua dulapuri din laterala patului si v-ati rezuma la corpurl suspendat si la un dulap montat intr-o singura laterala. Altfel nu mai ramane loc pentru patutul bebelusului 🙂 Nu este rau nici asa, depinde mult de cat de mult spatiu de depozitare aveti nevoie. Daca aveti posibilitatea depozitarii si intr-o incapere alaturata, atunci da, cred ca va puteti limita la un dulap simplu si unul suspendat. Totodata, pentru a optimiza cat mai eficient volumul disponibil pentru depozitare, recomand sa proiectati dulapul pana in tavan si corpul suspendat de deasupra patului la fel.

  4. Da, este o varianta care m-ar incanta mai mult cu patul pe mijloc, dar trebuie sa ma gandesc si la patutul pt bebe.
    Si este necasar si spatiu pentru depozitare, neaparat, pentru ca actualmente cele 2 dulapuri sunt pline :)).

    Multumesc mult inca odata, sper sa reusim sa facem cea mai optima varianta de reamenajare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.