Argumente CONTRA amenajarii unei bucatarii open space

Sunt unul dintre fanii inraiti ai bucatariilor amenajate in plan deschis, considerand ca acest tip de configurare este cel mai practic din multe puncte de vedere. Insa nu toata lumea vede lucrurile la fel, ba chiar exista destul de multi care considera ca amenajarea in regim open space aduce mai multe dezavantaje decat avantaje, avand si destule argumente care sa le sustina parerea.

In calitate de fan al bucatariilor open space am vorbit in repetate randuri in articolele CasaDex despre avantajele acestora. Asa ca astazi am decis sa le dau glas si celor din tabara adversa, prezentand argumentele lor in defavoarea alegerii acestui tip de amenajare. In acest fel vom echilibra balanta, iar cei care oscileaza in luarea deciziei vor avea in fata suficiente informatii pentru a alege cea mai buna varianta pentru ei.

Modificari costisitoare si epuizante

Daca vorbim despre constructia de la zero a unei case, proiectarea in regim open space a bucatariei nu aduce complicatii. In schimb, in cazul renovarii unui apartament sau a unei garsoniere de bloc amenajarea bucatariei in plan deschis cu livingul, holul sau balconul presupune efectuarea unor modificari ale structurii interioare a locuintei, modificari ce implica eforturi fizice si financiare substantiale. Ca sa nu mai vorbim despre alergatura dupa toate proiectele, avizele si autorizatiile necesare unei modificari de acest gen.

Te invit sa citesti: Idei de amenajare a unui living mic cu bucatarie open space.

Raspandirea mirosurilor de mancare

Multi dintre cei care nu vad cu ochi buni bucatariile amenajate in regim open space cu livingul sustin ca cel mai mare dezavantaj al acestora il reprezinta mirosul de mancare sau, mai bine zis, raspandirea acestuia in restul locuintei. Si, cu toate ca ma numar printre adeptii amenajarilor in plan deschis, recunosc ca mirosul de mancare se simte din zona de living chiar daca deasupra plitei pe care se gateste este montata o hota cu putere mare de absorbtie.

Prea multa galagie

Cei care prefera bucatariile separate de celelalte camere ale unei locuinte sustin ca o bucatarie open space poate fi si un factor de poluare fonica a camerei de zi. De pilda, daca un membru al familiei vrea sa citeasca in liniste, sa studieze sau pur si simplu sa urmareasca un film in timp ce un alt membru gateste cu hota pornita, primul va simti un disconfort din cauza zgomotelor produse in zona de gatit.

Poti citi si: Bucataria open space in amenajarea apartamentelor si garsonierelor.

Cu haosul din bucatarie la vedere

Un alt dezavantaj mentionat adesea de catre cei care se declara impotriva amenajarilor open space este faptul ca o bucatarie open space te obliga sa fii mereu la zi cu treburile din zona de gatit. Nu poti lasa nici macar o farfurie nespalata in chiuveta sau pe blatul de lucru fara ca aceasta sa fie vizibila din living. Iar acest lucru poate deveni agasant in timp. La polul opus, o bucatarie separata, in care nu s-a facut ordine si curatenie, poate fi ascunsa de privirile oricarui musafir neasteptat prin simpla inchidere a usii acesteia.

Vezi si: Extinderea si amenajarea unei bucatarii in balconul alaturat.

Lipsa intimitatii

Altii sustin ca o bucatarie separata este ideala pentru intalnirile cu rudele sau prietenii: adultii se pot retrage la discutii in bucatarie in timp ce copiii raman sa priveasca un film la televizorul din living sau sa se joace departe de ochiul critic al parintilor. Apoi, o camera de zi separata poate fi folosita in calitate de dormitor pentru musafiri, in timp ce un living amenajat in plan deschis cu bucataria nu ofera intimitatea necesara pentru gazduirea musafirilor.

Sursa foto: interiorzine.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Regulament privind comentariile.