Categorii
Amenajari si decoratiuni interioare

Renovezi? Iata mai multe idei de utilizare a tapetului in living

Din plictiseala sau din necesitate, din cand in cand simtim ca livingul, incaperea in care ne perecem cea mai mare parte a timpului atunci cand ne aflam acasa, are nevoie de o noua infatisare, prilej cu care cautam idei de amenajare pe placul nostru. Tapetul decorativ – un finisaj prezent in tot mai multe variante, modele si culori pe rafturile magazinelor de bricolaj si amenajari interioare – este o solutie la indemana si accesibila de infrumusetare a livingului.


Pentru obtinerea unui rezultat care sa ne placa cel putin cativa ani de acum inainte e important sa avem in vedere urmatoarele doua aspecte: alegerea modelului potrivit decorului pe care tindem sa-l obtinem si stabilirea suprafetei pe care o vom finisa cu tapetul decorativ ales. Daca te intereseaza acest subiect si vrei sa afli cum poti utiliza tapetul in amenajarea livingului, iti propun cateva idei si exemple din care te poti inspira.

Tapetul in rol de vedeta in living

Ca sa-ti fie mai usor sa alegi modelul de tapet potrivit proiectului de reamenajare a livingului trebuie sa incepi prin a stabili cum vrei sa fie perceput acest finisaj dupa integrarea in decor. Daca vrei sa fie piesa de rezistenta a decorului, vedeta amenajarii, e clar ca trebuie sa alegi un model cu impact vizual puternic. Poate fi vorba fie despre un model in culori puternice sau in contrast cu celelalte finisaje si cu piesele de mobilier din living, fie despre un model cu un imprimeu indraznet si accentuat.

E important sa ai in vedere si faptul ca un tapet cu impact decorativ pronuntat nu poate fi aplicat pe toti peretii livingului, ci ar trebui utilizat in accentuarea si finisarea unui singur perete sau chiar a unei portiuni de perete.

Tapetul ce imita caramida aparenta sau piatra naturala

La moda si chiar la mare cautare, as zice, este si tapetul ce imita caramida aparenta si piatra naturala – doua finisaje care sunt extrem de apreciate in ultima vreme. Acest model de tapet este ales de cei care cauta alternative ieftine la caramida aparenta si piatra naturala sau de catre cei care doresc o solutie decorativa rapida, economica si care sa nu produca deranj si mizerie.

4-tapet-decorativ-imitatie-caramida-perete-living

Recomand utilizarea tapetelor ce imita piatra si caramida doar pentru crearea unor zone de accent in living si nicidecum pentru finisarea tuturor peretilor din aceasta incapere. Poate fi aplicat pe peretele din spatele televizorului, pe cel din spatele canapelei sau pe un alt perete ce se doreste a fi scos in evidenta (cel din preajma unui loc de luat masa, de pilda).

Iata mai multe exemple: Tapetul decorativ ce imita caramida aparenta.

Tapetul cu imprimeu geometric

Tapetele din aceasta categorie pot fi impartite in doua subcategorii: cu imprimeu geometric mic si cu imprimeu de mari dimensiuni. Cel cu imprimeu marunt, delicat sau discret poate fi utilizat pe suprafete extinse, chiar si in finisarea in intregime a peretilor livingului, in timp ce cel cu imprimeu de mari dimensiuni ar trebui utilizat in cantitati limitate, doar pentru accentuarea si scoaterea in evidenta a unei zone. In orice caz, e bine sa stii ca se poarta tapetele de acest gen.

Citeste si: Tipuri de tapet pentru decorarea casei.

Modelele in dungi

Daca ai un living mic, ingust sau cu tavanul prea jos poti apela la ajutorul tapetului in dungi pentru corectarea vizuala a acestor neajunsuri. Modelele in dungi verticale dau senzatia de inaltime intr-o incapere scunda, iar cele in dungi orizontale largesc suprafata pe care sunt aplicate. In anumite cazuri modelele in dungi pot fi aplicate pe toti peretii livingului. Ma refer aici in special la situatiile in care decorul tapetului ales este in culori neutre si discrete. Un model in dungi intens colorate sau in dungi multicolore pur si simplu ar trebui utilizat doar in calitate de finisaj de accent.

Te invit sa vezi si: Tapetul in dungi pentru inaltarea si largirea vizuala a spatiilor.

Modelele ce imita betonul slefuit

Daca te numeri printre iubitorii stilului industrial si ai decis sa optezi pentru acest stil de amenajare in livingul tau, poti lua in considerare finisarea peretilor cu un tapet ce imita extraordinar de bine betonul slefuit. Este o alternativa la tencuielile speciale, care sunt destul de costisitoare si care produc deranj.

Te invit sa citesti si: Cum poti decora casa cu tapet. Idei de combinatii.

Imprimeul floral si cel vegetal

Pentru un suflu de prospetime sau pentru obtinerea unui decor romantic si delicat poti alege dintre modelele de tapet cu imprimeu floral sau vegetal. Aplica unul colorat sau cu imprimeu de mari dimensiuni pe peretele pe care doresti sa-l scoti in evidenta si vei vedea cat de mult se va schimba aspectul livingului tau. Un model vegetal, in nuante de alb negru, poate fi integrat foart simplu intr-un decor scandinav.

Colectii de tapet pentru combinatii fara cusur

Daca nu stiai, poti alege mai mult decat un model de tapet pentru livingul tau. Poti opta pentru o combinatie de modele ce pot fi integrate intr-un singur spatiu sau poti asorta chiar tu doua modele diferite. Pentru a evita excesele decorative e bine sa optezi pentru un model uni si pentru unul (poate chiar si doua) cu imprimeu care sa contina culoarea din decorul modelului uni. Imprimeul poate fi geometric, floral, in dungi, in buline etc.

Exemple de asortare a modelelor de tapet gasesti aici: cum poate fi combinat tapetul decorativ, idei in imagini.

Sursa foto: Pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *