Categorii
Proiecte de case inedite

Casele cu acoperis arcuit, cum ti se par?

Desi par a fi o doar o reinterpretare a casutelor in forma literei A despre care am vorbit recent, casele cu acoperis arcuit au un aer mai dulce, mai bland si mai simpatic. Cel putin asa vad eu lucrurile in acest moment. Acestea sunt produse de o firma din SUA si vandute sub forma unor kit-uri prefabricate, iar conceptul a fost patentat, astfel incat nicio alta companie sa nu le poata reproduce designul.


Cu preturi ce pornesc de la 1000 USD pentru kit-ul de baza ce cuprinde structura, izolatia acoperisului si tabla propriu-zisa, casutele arcuite au reusit sa-si faca deja adepti nu doar in SUA, unde sunt produse, ci si in alte tari, compania producatoare putand asigura, contra cost, livrarea caselor prefabricate pe care le produc si in afara Statelor Unite.

Structura caselor arcuite

Arched Cabins – compania americana care a inventat conceptul – le ofera clientilor mai multe kit-uri de case arcuite prefabricate. Pretul acestora variaza in functie de dimensiunile constructiei si de elementele incluse in kit. Si tot in functie de dimensiunile pe care le au, casele cu acoperisuri arcuite pot fi folosite atat in calitate de casute de joaca pentru copii, casute pentru musafiri sau cabane de vacanta, cat si in calitate de magazine de suveniruri si chiar locuinte pentru familii numeroase, cele mai mari dintre modelele produse de catre cei de la Arched Cabins fiind prevazute cu pana la 3-4 dormitoare si 2-3 bai fiecare. Fiind constructii usoare – cel putin cele de mici dimensiuni – pot fi construite si fara fundatie, avand drept sprijin o structura din piloni fixati in sol.

Citeste si despre: Case pe structura metalica – avantaje si dezavantaje.

Structura acestor case este una metalica: din coama acoperisului coboara, spre sol, in ambele directii, niste raze arcuite din metal, acestea constituind suportul acoperisului. In cazul modelelor compacte nu se pune problema unei compartimentari interioare complexe, cum se intampla in cazul caselor arcuite de mari dimensiuni. Dar, cum e de asteptat, lucrurile se schimba si se complica direct proportional cu cresterea in dimensiune a caselor, in cazul acestora din urma fiind absolut necesara prezenta mai multor pereti despartitori si chiar a unei scari interioare. Compartimentarea interioara nu este inclusa in kit-urile prefabricate standard, asa ca beneficiarii trebuie sa-si asume si acest aspect, pe langa constructia fundatiei, realizarea instalatiilor de curent, apa si canalizare, asigurarea unei izolatii termice eficiente, alegerea si montajul ferestrelor si usilor etc. Kitul de baza este unul foarte sarac, dupa cum se poate vedea, acesta asigurand insa structura exterioara a casei, tabla acoperisului arcuit si izolatia acestuia (una sumara, dar care poate fi imbunatatita), placajul pentru pardoseala, manualul cu instructiunile de asamblare plus suruburile si elementele cu ajutorul carora pot fi asamblate elementele cuprinse in kit.

Iti recomand sa citesti si despre: Case in forma literei A – avantaje si dezavantaje.

Ce impresie mi-au facut aceste case

Oricat de simpatice, nostime si dragute ar parea unele dintre aceste case cu acopesiuri arcuite, sunt de parere ca designul lor este potrivit doar in calitate de casa de vacanta. Stiu ca cea mai mare dintre casele de acest tip produse de compania americana ofera o suprafata locuibila de 200 metri patrati, insa aspectul exterior este unul ce aminteste de hambarele si halele industriale, nemaiavand nimic in comun cu simpaticele cabanute cu acoperis arcuit potrivite pentru a fi instalate in campinguri, in tabere, pensiuni sau in curtea unor resedinte private, in calitate de spatiu de cazare pentru oaspeti sau loc de joaca pentru copii.

Despre alt tip de constructii neobisnuite poti citi aici: Case geodezice in forma de DOM, acum si in Romania.

Mie nu mi-ar placea sa locuiesc intr-o astfel de casa, dar recunosc ca nu m-ar deranja deloc sa-mi petrec un concediu intr-o constructie de acest tip. Ma gandesc numai la cat de dificil de mobilat poate fi o constuctie cu peretii interiori curbati si cat spatiu util se pierde din cauza formei acoperisului si implicit a peretilor. Toata mobila trebuie facuta la comanda, ceea ce poate fi foarte obositor si nu in ultimul rand extrem de scump. Sunt curioasa care este parerea ta pe acest subiect.

Sursa foto: ArchedCabins

Un răspuns la “Casele cu acoperis arcuit, cum ti se par?”

M-ar interesa asemenea casute pt vacanta. Casute mici de 10-15 mp. Care sunt preturile? Putem comanda si importa? De unde? Cheltuieli vamale? Dati-mi va rog detalii. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *